Par Si Impar

Exista momente in viata cand sufletul nostru functioneaza ca un termostat:

este “setat ” sa arda pana la un maxim suportabil, nestiut, personalizat si imprevizibil…

Si poc…vine o zi cand trebuie sa acceptam STAND-BY-ul nostru, ne asezam pe un fotoliu, luam o ceasca de cafea aproape, aprindem o tigara (sau nu) si ne gandim:

pana unde ne permite sufletul sa ne prostituam cu creierul?

Vrem si nu putem, PUTEM…si pentru ce sau pentru cine?

Sunt convinsa ca ne uimim singuri, uneori, de concesiile pe care le facem in numele iubirii.

Cand   iubim, daca IUBIM, putem sa inventam o sumedenie de scuze (sau argumente) ca sa ne alimentam singuri dorinta de a trai, scenariul ideal si confortabil, in care noi suntem, obligatoriu, eroii care vor trai fericiti pana la adanci batranete.

Scadem , analizam, adunam… si iar scadem, si pana la urma stiti ce conteaza? Putem sa gresim, si gresim de obicei, singurul lucru care conteaza este ca, indiferent ce facem in numele IUBIRII, SA MERITE!

De fapt, maximul termostatului INIMII NOASTRE este clipa in care recunoastem: DA, aceasta persoana este sufletul pereche si MERITA TOTUL!

Da, am fost la mare…la Mamaia. Sfarsit de mai, inceput de iunie…hoteluri inchise…preturi mari…lume putina. In fine, nimic interesant. Nu stiu, poate, de cand imi petrec concediile pe litoralul altor mari,am devenit pretentioasa.
Insa, intr-o statiune plina de betoane am descoperit o oaza de frumusete, o incantare pentru dependentii de bucatarie romaneasca la preturi decente. Cel putin la inceputul sezonului.
Am imortalizat partea de tentatie vizuala ca sa-i incant si pe altii. Pentru sectiunea de gastronomie ma puteti crede pe cuvant, nu riscati nimic neplacut daca comandati din meniu.
Daca va place se poate localiza relativ usor: palmierii lui Agathon, fantana arteziana, curba la stanga, 50 de metri inainte. Stop!
Numele ei este “Terasa cu flori”.

PS: Am vazut ceva asemanator la Timisoara , la “Casa cu flori”.